Gala Anul Limbilor Europene

24/05/2018

 

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici, a participat astăzi, 24 mai, la festivitatea de încheiere a proiectului „Anul limbilor europene în Republica Moldova 2017-2018”. La evenimentul care a avut loc în incinta Institutului Muncii au fost prezenți și E.S. Valeria Biagioti, ambasadorul Italiei; E.S. Pascal le Deunff, ambasadorul Franței; Florian Seitz, șef-adjunct al Misiunii și șef al Departamentului pentru cultură al Ambasadei Germaniei; Joe Tordella, atașat cultural al Ambasadei SUA; distinși profesori, conducători de instituții de învățământ și responsabili din cadrul OLSDI.

 

În cadrul evenimentului, secretarul de stat Angela Cutasevici a subliniat că inițiativa desemnării anului de studii 2017-2018 drept „Anul limbilor europene” reprezintă o modalitate de a promova diversitatea lingvistică, de a susține studierea limbilor străine și de a favoriza multilingvismul și cooperarea interculturală. „În acest an academic, oferta de programe, seminare, concursuri destinate elevilor și profesorilor a fost deosebit de generoasă, numărul acestora depășind cu mult indicatorul de 45 de acțiuni, propus inițial de către minister”, a declarat oficialul.

 

Proiectul „Anul limbilor europene în Republica Moldova” a fost inițiat la începutul anului școlar și coordonat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu Ambasada Franței, Ambasada Germaniei, Ambasada Italiei, Ambasada Spaniei în România și Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova. Cele peste 100 de activități din cadrul proiectului au fost organizate de către Academia de Inovare și Schimbare prin Educație în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei, Centrul Cultural German „Akcente”, Asociația Profesorilor de Limba Franceză, Asociația Profesorilor de Limba Germană, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, profesori de limbă spaniolă și profesori de limba italiană din Republica Moldova.

Scopul proiectului a fost de a asigura condiții de acces elevilor la studierea a cel puțin 2 limbi de circulație internațională, așa cum prevede art. 9, al. 7) și 8) din Codul Educației, precum și de a instrui cadrele didactice de limbi străine.

 

În cadrul ceremoniei, toate ambasadele partenere ale proiectului au primit câte un trofeu în semn de recunoștință și apreciere, iar cele mai performante instituții de învățământ în domeniul studierii și promovării limbilor străine – câte o diplomă de excelență din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Опубликовано Anul Limbilor Europene în Moldova 31 мая 2018 г.

SIGN UP TO OUR NEWSLETTER
to be up to date about our upcomming events